Un editorial despre bunica mea şi despre Adrian Păunescu

Cred că viaţA bunicii mele este la fel de interesantă că a mea, dar într-un altfel de sens... Să pleci de la Odobeşti "de la coada vacii" - cum zice ea, singură, la Bucureşti, să faci două facultăţi şi să te măriţi la 23 de ani cu băiatul de 21 de ani al unui comisar ucis de legionari, e ceva... Să divorţezi, când pe acea vreme, era o chestie destul de riscantă, să pleci după 12 ani, cu copilul singură, să îţi cumperi casa ta... Să fii numită director de casă de cultură să te împrieteneşti cu Adrian Păunescu şi să îl laşi pe propria răspundere să îşi ţină cenaclul în Casă de Cultură a sectorului 1 pe care bunica mea o conducea de 6 ani, este ceva tare, zic eu.

Şi ca să completez, în acea perioadă când bunica l-a lăsat, fără să informeze partidul, pe Adrian Păunescu, să îşi ţină Cenaclul Flacăra acolo, era la câteva luni după ce el intrase în dizgraţia regimului după acel incident din provincie în care, din nefericire, au murit mai mulţi oameni.

(....) Credeţi că mie îmi plăcea că la 6-7-8-9 ani să spun poezii despre "Elena, Nicolae şi partidul"? Credeţi-mă că mult timp după aceea, numele Elena şi Nicolae îmi provocau repulsie! (...)

Revenind, pot să confirm, Păunescu a fost la un moment dat în dizgraţia Ceusestilor, şi odată cu el, oamenii care l-au sprijinit. Bunica a considerat că Cenaclul Flacără este ceva foarte important. Aşa că şi-a riscat carieră pentru că să îl ajute pe marele scriitor.
continuarea, in numarul viitor al revistei "CE?"