Casa bunicilor
Undeva, in centrul capitalei, ascunsa de un gard verde, se ascunde o vila simpatica, chic, simpla, plina de chestii interesante si de vechituri pretioase.
Prima data, cand eram mica,si am vazut poze cu mama mea cand era copil, cu bunica si cu bunicu cand erau tineri si frumosi, in gradina vilei nu m-a interesat sa ajung acolo.
Cu timpul, cand am vazut ca totzi prostii si retarzii se dau mari ca au rude sau prieteni care au vile, m-am gandit ca sunt eu fraiera ca nu ma laud si eu...pentru ca in romania, din pacate, orice ai face, oricat de destept ai fii, esti respectat daca ai masina si vila. (iar eu am un Ducati, care este totusi mmuuuuuuulltt mi smecher decat o masina(pentru ca o masina o poate conduce si un copil, un Ducati Monster 900 nu il pot conduce decat astia cu adevart smecheri!)
Am crezut ca nu imi mai lipseste nimik. Cand mi-am dat seama, ca bunciul meu ...mda...suna ca si cum m-as lauda...dar nu ma laud...are vila...iar la inca ceva..la Nisa, exista cel mai scump hotel din lume, unde cei cu numele Negrescu, sau descendentii lor, pot sta cat vor, toata viata...
Sa revin la vila..
Recunosc ca, desi nascuta printre betoane, in Berceni, am simtit mereu ca parca locul meu nu este intr-un apartament, ci intr-un loc mai mare. Mda.
Cand am ajuns in casa prietenului meu Aless, in iarna care tocmai s-a terminat, m-am simtit in largul meu datorita spatiului, dar ceva imi lipsea. Mi-am dat seama ce! Aatmosfera autentica, lucrurile romanesti, spiritul cald. In Italia, zici ca esti in palatul Craiesei Zapezii. Italienii zambesc, dar zambestul lor nu este profund. Rasul lor nu se rostogoleste ca o bila de vata de zahar prin incapere, facandu-i pe totzi sa se lipeasca de el, sa se molipseasca de veselie.
Rasul italienilor este ca un glob de sticla, frumos, lucios, stralucitor, dar care scapat jos, se sparge.
Cand am ajuns prima oara in viata mea in vila cu 2 etaje unde a copilarit mamica mea, am simtit ceva f straniu.
Parca mama mi-ar fi transmis dintrodata, cat si strabunicul meu, comisarul Aurelian Negrescu impuscat de legionari in 1941, 1000000000de amintiri nevazute.
Parca stiam dar nu puteam descrie ce este cu obiectele din incapere ... cine s-a privit in vechile oglinzi, ce pantofi au calcat pe trepte...
Ma simt extrem de mandra sa am un strabunic comisar... Poate de asta sunt si eu asa...cam prea ziarista...prea detectiva...
(Culmea, printre singurele marturii pe internet se afla descrierea mortii strabunicului meu facuta de Horia Sima, adica de seful taberei adverse...iar descrierea, desi v-o predau aici, nu e deloc magulitoare, faptele stand altfel.
Am scris ceva pe fostul blog, acum aproape doi ani, preocupata fiind de trecutul stramosilor mei. Puteti citi aici povestea romantata a mortii strabunicului meu, Aurelian Negrescu.
Prima data, cand eram mica,si am vazut poze cu mama mea cand era copil, cu bunica si cu bunicu cand erau tineri si frumosi, in gradina vilei nu m-a interesat sa ajung acolo.
Cu timpul, cand am vazut ca totzi prostii si retarzii se dau mari ca au rude sau prieteni care au vile, m-am gandit ca sunt eu fraiera ca nu ma laud si eu...pentru ca in romania, din pacate, orice ai face, oricat de destept ai fii, esti respectat daca ai masina si vila. (iar eu am un Ducati, care este totusi mmuuuuuuulltt mi smecher decat o masina(pentru ca o masina o poate conduce si un copil, un Ducati Monster 900 nu il pot conduce decat astia cu adevart smecheri!)
Am crezut ca nu imi mai lipseste nimik. Cand mi-am dat seama, ca bunciul meu ...mda...suna ca si cum m-as lauda...dar nu ma laud...are vila...iar la inca ceva..la Nisa, exista cel mai scump hotel din lume, unde cei cu numele Negrescu, sau descendentii lor, pot sta cat vor, toata viata...
Sa revin la vila..
Recunosc ca, desi nascuta printre betoane, in Berceni, am simtit mereu ca parca locul meu nu este intr-un apartament, ci intr-un loc mai mare. Mda.
Cand am ajuns in casa prietenului meu Aless, in iarna care tocmai s-a terminat, m-am simtit in largul meu datorita spatiului, dar ceva imi lipsea. Mi-am dat seama ce! Aatmosfera autentica, lucrurile romanesti, spiritul cald. In Italia, zici ca esti in palatul Craiesei Zapezii. Italienii zambesc, dar zambestul lor nu este profund. Rasul lor nu se rostogoleste ca o bila de vata de zahar prin incapere, facandu-i pe totzi sa se lipeasca de el, sa se molipseasca de veselie.
Rasul italienilor este ca un glob de sticla, frumos, lucios, stralucitor, dar care scapat jos, se sparge.
Cand am ajuns prima oara in viata mea in vila cu 2 etaje unde a copilarit mamica mea, am simtit ceva f straniu.
Parca mama mi-ar fi transmis dintrodata, cat si strabunicul meu, comisarul Aurelian Negrescu impuscat de legionari in 1941, 1000000000de amintiri nevazute.
Parca stiam dar nu puteam descrie ce este cu obiectele din incapere ... cine s-a privit in vechile oglinzi, ce pantofi au calcat pe trepte...
Ma simt extrem de mandra sa am un strabunic comisar... Poate de asta sunt si eu asa...cam prea ziarista...prea detectiva...
(Culmea, printre singurele marturii pe internet se afla descrierea mortii strabunicului meu facuta de Horia Sima, adica de seful taberei adverse...iar descrierea, desi v-o predau aici, nu e deloc magulitoare, faptele stand altfel.
Am scris ceva pe fostul blog, acum aproape doi ani, preocupata fiind de trecutul stramosilor mei. Puteti citi aici povestea romantata a mortii strabunicului meu, Aurelian Negrescu.
Comentarii