In curand voi lansa noul meu roman, Fata cu ochi de chihlimbar, o carte despre viata bunicii mele

Am selectat aleatoriu cateva bucatele din noul meu roman, "Fata cu ochi de chihlimbar" (roman dedicat bunicii mele), un roman biografic, despre familiile mele - atat din partea strabunicilor de la Odobesti, cat si din partea strabunicilor din Bucuresti, Comisarul si familia sa. Sunt si elemente de fictiune, dar 80% este purul adevar. Desi este scris din timpul cat am stat in Germania in Frankfurt, am mai tot lucrat la el de cand am revenit in tara, iar acum cred ca este gata sa il cititi si voi. 

Lansarea o voi face in aceasta primavara. Detalii despre eveniment pe FB si aici. Deci fiti pe faza

________________________________________________________________

 Un zgomot de tocuri acuțite spărgea liniștea nopții. O femeie superbă cu părul negru ca smoala mergea grăbită, în ciuda pantofilor ei înalți. Avea întâlnire cu iubitul ei. Cu iubirea ei mare! O eșarfă roșie, de mătase, fâlfâia agale în urmă femeii, pe străzile prost asfaltate ale centrului orașului. La un colț de stradă întunecos, cineva, ca o fantomă neagră, îi ieși în față. Se auzi doar un Ah! și apoi corpul frumos căzu pe caldarâm, fără viață. Din inimă, de lângă locul unde fusese trandafirul care acum zăcea pe jos, se scurgea un fir gros de sânge.

***

De ceva timp, Tudor și Sanja erau cantonați la Odobești, căci niciunul dintre ei - intelectuali cum erau ei - nu mai avea serviciu în Capitală. Bucureștiul era întors pe dos după război și doar piloșii comuniști aveau un loc de muncă asigurat, chit că erau sau nu cu facultăți.

Niciodată Tudor nu s-ar fi gândit că își va petrece următorii ani, - cei mai frumoși ani ai tinereții lui - , la țară la rudele nevestei.

***

Nu era nici înaltă, nici pieptoasă. Dar avea ceva, un "quelque chose", un "je ne sais quoi", care îi făcea pe toți și pe toate să își întoarcă privirile înspre ea. Cele două fete aleseră o terasă destul de arătoasă, chiar în centru, pe lângă Banca Națională. Comandară o apă proaspătă, apoi Maria se răzgândi, văzuse că orologiul de sus arată deja orele patru de după amiază, așa că ceru și două pahare pentru o mastică rece, mai ales că gândurile nu îi dădeau pace.

***

În timp ce soția lui, Trandafira îi muștruluia pe cei doi copilași care se jucau cu niște mașinuțe din metal jos pe covor, din curte se auzi tare o ceva ca o împușcătură. Apoi alte patru. Trandafira a simțit că leșină și a dat fuga afară, urmată de cei doi băieți. Jos în fata casei, prăvălit într-o baltă de sânge, era soțul ei, Comisarul.

***

Abia ținându-se pe picioare, Sanja luă de pe masă cheia pe care i-o dăduse fata ei. Fără să știe ce face, se îndreptă înspre bibliotecă. De undeva, dintr-un sertar al creierului, își aminti ce îi șoptise cândva vocea soacrei ei, cum că vechea bibliotecă a comisarului ascundea multe secrete.

Sanja pipăi tremurând cu buricele degetelor, marginea bibliotecii până când unghia degetului arătător i se înfipse într-o denivelare micuță. Introduse cheia acolo și țac!, un perete secret se deschise ușor.

***

Parcă și în alți ani cânta lumea prin cartier în preajma Moșului Gerilă și a Anului Nou, dar acum era altceva decât deobicei. În seara aceea, vocile de jos, din stradă, erau agresive și panicate în același timp. Jos Ceauș… scu…

Să se strige oare ce își imagina ea că se aude?! Păi Nicolae Ceaușescu era cel mai mare om din țară și la școală aveau chiar un portret cu el chiar deasupra tablei.

***

Lola Rinaldo, stabilită de câțiva ani în Italia, la Lucca, examină cu efectivă scârbă, cu ochii ei verzi mijiți, firul de păr prins de geanta bărbatului ei, un fir care nu era al ei. Inițial s-a gândit să execute un așa zis ritual primitiv, pe care și-l amintea din adolescență, când ea împreună cu trei prietene, după ce văzuseră un film cu vrăjitoare, au ars în parcul Tineretului niște bucățele din hainele fostului iubit al uneia dintre ele, Tibi, plus câteva fire de păr de-ale lui și de-ale noii iubite, o blondă boccie pe nume Georgeta.

***

Flașnetarul, un bătrân bărbos îmbrăcat într-un costum vechi tipic german, murmura un fel de poezie celor care vroiau să îl asculte și să-i arunce câte un bănuț pe o tăviță improvizată dintr-o pălărie veche, păzită de trei bichoni murdari, cu zurgălăi argintii și zgărzi roșii. Flașnetarul își mușca mustața și fredona ghiduș, cam așa:

Dacă vrei să pleci în trecut într-o călătorie

Pune un ban bunicului în pălărie!

Dacă moneda din suflet tu n-ai pus

Nu vei avea parte decât de un bilet de dus…