sâmbătă, 4 martie 2017

Cronica de carte - O LUNA DE DUMINICI de John Updike

Misoginii sunt cei mai feministi, as sintetiza in doar o propozitie acest roman interesant, fresh dar complicat in acelasi timp, pe care l-as asemana din punct de vedere culinar cu un soi de mancare de iepure impanat, ori mistret cu masline, pe care doar adevaratii profesionisti in ale gastronomiei il pot face, si relaxati fiind, sa bea in paralel, in sincron cu rotirea lingurei prin oala, cate o gura de rom; asta in timp ce carnea se face cum trebuie, la temperatura care trebuie, si sosul ei, asisderea.

John Updike
John Updike scrie fara panica si fara carceii viscerali sau lingvistici. El valseaza profesionist printre cuvintele cartii sale si face misto de toata lumea inclusiv de alter ego-ul lui, Tom, un preot care de fapt a devenit fatza bisericeasca pentru ca sa se razbune pe tatal lui si pentru ca avea niste amintiri cam freud-iene cu maica-sa.
Autorul reuseste in romanul "O luna de duminici" sa admita fatis ca barbatii de fapt venereaza mai mult decat orice pe lumea asta pasiunea carnala, si sa explice de ce tot ei de fapt urasc relatiile de lunga durata si de ce isi venereaza amanta sau, mai bine zis, o noua amanta. O amanta primordiala, pe care o cauta, si, fatidic, o gasesc exact cand nu trebuie. In cel mai prost moment el vietii lor, deobicei, cand au cele mai multe probleme de rezolvat.
Si bineinteles, acea amanta, care nu este nici cea mai frumoasa, nici cea mai slaba, nici cea mai inalta, nici cea mai desteapta dintre femei, reuseste sa le strice echilibrul vietii lor comode familiale terne si indoliate de perspectiva a insasi mortii lor. De ce barbatii de fapt cauta mii de pretexte ca sa insele, asa cum cauta mii de pretexte ca sa ramana de fapt cu sotia/femeia/logodnica legitima, de ce, in acelasi timp, ei cauta si gasesc alte mii de motive ca sa se lepede de pasiunea vietii lor, de jumatatea adevarata a vietii lor – amanta gasita pe drumul vietii lor -, ea, amanta, pe care insa o batjocoresc, si nu numai in mintea lor, ci si, verbal sau fizic?! Totul culminand cu o dureroasa despartire, culmea, cel care sufera mai mult este barbatul, pentru ca tine in el durerea, in schimb ea, cea parasita, isi gaseste in doi timpi si trei miscari pe un altul, mult mai bun mai bogat, mai viril, mai atent, mai capabil social si evident, neinsurat si fara copii.


Si mai apoi Updike - aka Tom -, ne explica babeste, exaltat, dupa ce se declara un soi de Isus fals si falusian si complet necredincios, tradat de propriile lor organe sexuale, cat de scarbit este mai apoi de farmecul agresiv si vulgar al femeii pe care a ochit-o, sedus-o si posedat-o si cat de mult ar vrea sa o faca sa dispara si sa inceapa iar aceeasi schema, dar cu alta.
Autovictimizarea excesiva a sotului necredincios i se pare chiar si autorului bolnavicioasa si maligna. Caci motanul prins la borcanul cu smantana si apoi infierat de toata comunitatea nu se simte deloc vinovat de multiplele sale pacate, in schimb se simte ca un martir, extrem de fericit, de fapt, in durerea lui trista, cavernoasa, maladiva si singuratica.

De fapt Updike arata adevarata fata a barbatilor care sunt, sau multi dintre ei, niste farisei, niste prefacuti, si fie ca viseaza la o amanta, fie ca zambesc unei fete cu biciclete de pe strada fara a intreprinde nimic, fie ca incep o relatie asumata (sau nu) cu vecina de jos sau cu vreo colega, sunt MINCINOSI si nici ei nu stiu ce vor. Si ca dupa cativa ani de la uscarea definitiva a pasiunii pentru partenera de la inceput, sau de la mijloc, care le-a suportat toata imputiciunea lor masculina ani in sir, el viseaza sa schimbe acel ceva cenusiu din patul lor cu altceva mult mai colorat.

Alice, amanta dintai a lui Tom (Tom - "popa cel pervers", cum l-am denumit eu in gluma), este o tipa ce canta la pian la biserica, in pauzele dintre predicile amantului ei insurat, popa si cu doi copii acasa.
Tot romanul abunda de jigniri la adresa amantei, Tom numind-o ba prea scunda, ba prea grasa, ba cu pielea prea dura, si nu fina ca a altei posibile aventuri din oras, ba chioara, mioapa si chiar prostuta si agresiva, si la final, o acuza de preacurvie cu multi alti barbati, de rautate si micime.
Atunci de ce atata valva? De ce sa te mai stresezi sa iti inseli sotia, sa iti strici reputatia, sa te certi cu vecinii si, in cazul lui Tom – aka Updike, sa mai si scrii un roman, daca "fata din vis" este de fapt o "tampa" urata, usuratica, grasuta, mioapa, scunda, lenesa, cam murdara, deloc talentata si in plus si enervanta, si de care, mai mult, vrei sa scapi?!

Am senzatia, (re)citind si aceasta carte (desi, am mai citit pe acelasi subiect cam vreo 101 de alte romane) scrisa de un barbat inteligent precum Updike, ca de fapt cea mai mare excitare a unui mascul este sa isi gaseasca la un moment dat o iubire, evident imperfecta (pentru ca perfecti sunt ei, nu noi, femeile!) si apoi sa renunte la ea in modul cel mai stupid, turbat si nesimtit posibil. Si ca mai apoi sa sufere in tacere pentru tot restul vietii, excitandu-se cu gandul la ea si la durerea despartirii lor, si urandu-se si pe el si pe ea, din ce in ce mai mult si mai profund. 
(by Ioana)

Niciun comentariu: