Cronica de carte - O LUNA DE DUMINICI de John Updike
Misoginii
sunt cei mai feministi, as sintetiza in doar o propozitie acest roman
interesant, fresh dar complicat in acelasi timp, pe care l-as asemana
din punct de vedere culinar cu un soi de mancare de iepure impanat,
ori mistret cu masline, pe care doar adevaratii profesionisti in ale
gastronomiei il pot face, si relaxati fiind, sa bea in paralel, in sincron cu
rotirea lingurei prin oala, cate o gura de rom; asta in timp ce
carnea se face cum trebuie, la temperatura care trebuie, si sosul ei,
asisderea.
John
Updike scrie fara panica si fara carceii viscerali sau lingvistici.
El valseaza profesionist printre cuvintele cartii sale si face misto
de toata lumea inclusiv de alter ego-ul lui, Tom, un preot care de
fapt a devenit fatza bisericeasca pentru ca sa se razbune pe tatal
lui si pentru ca avea niste amintiri cam freud-iene cu maica-sa.
Autorul
reuseste in romanul "O luna de duminici" sa admita
fatis ca barbatii de fapt venereaza mai mult decat
orice pe lumea asta pasiunea carnala, si
sa explice de ce tot ei de fapt urasc relatiile de
lunga durata si de ce isi venereaza amanta sau,
mai bine zis, o noua amanta. O amanta primordiala, pe care o
cauta, si, fatidic, o gasesc exact cand nu trebuie. In cel mai
prost moment el vietii lor, deobicei, cand au cele mai multe probleme
de rezolvat.
Si bineinteles, acea amanta, care nu este nici cea mai
frumoasa, nici cea mai slaba, nici cea mai inalta, nici cea mai
desteapta dintre femei, reuseste sa le strice echilibrul vietii lor
comode familiale terne si indoliate de perspectiva a insasi mortii
lor. De ce barbatii de fapt cauta mii de pretexte ca sa insele, asa
cum cauta mii de pretexte ca sa ramana de fapt cu
sotia/femeia/logodnica legitima, de ce, in acelasi timp, ei cauta si
gasesc alte mii de motive ca sa se lepede de pasiunea vietii lor, de
jumatatea adevarata a vietii lor – amanta gasita pe drumul vietii
lor -, ea, amanta, pe care insa o batjocoresc, si nu numai in mintea
lor, ci si, verbal sau fizic?! Totul culminand cu o dureroasa
despartire, culmea, cel care sufera mai mult este barbatul, pentru ca
tine in el durerea, in schimb ea, cea parasita, isi gaseste in
doi timpi si trei miscari pe un altul, mult mai bun mai bogat, mai
viril, mai atent, mai capabil social si evident, neinsurat si fara
copii.
Si
mai apoi Updike - aka Tom -, ne explica babeste, exaltat, dupa ce se
declara un soi de Isus fals si falusian si complet necredincios,
tradat de propriile lor organe sexuale, cat de scarbit este mai apoi
de farmecul agresiv si vulgar al femeii pe care a ochit-o, sedus-o si
posedat-o si cat de mult ar vrea sa o faca sa dispara si sa inceapa
iar aceeasi schema, dar cu alta.
Autovictimizarea
excesiva a sotului necredincios i se pare chiar si autorului
bolnavicioasa si maligna. Caci motanul prins la borcanul cu smantana si
apoi infierat de toata comunitatea nu se simte deloc vinovat de
multiplele sale pacate, in schimb se simte ca un martir, extrem de
fericit, de fapt, in durerea lui trista, cavernoasa, maladiva si
singuratica.
De
fapt Updike arata adevarata fata a barbatilor care sunt, sau multi
dintre ei, niste farisei, niste prefacuti, si fie ca viseaza la o
amanta, fie ca zambesc unei fete cu biciclete de pe strada fara a
intreprinde nimic, fie ca incep o relatie asumata (sau nu) cu vecina
de jos sau cu vreo colega, sunt MINCINOSI si nici ei nu stiu ce vor.
Si ca dupa cativa ani de la uscarea definitiva a pasiunii pentru
partenera de la inceput, sau de la mijloc, care le-a suportat toata
imputiciunea lor masculina ani in sir, el viseaza sa schimbe acel
ceva cenusiu din patul lor cu altceva mult mai colorat.
Alice,
amanta dintai a lui Tom (Tom - "popa cel pervers", cum l-am
denumit eu in gluma), este o tipa ce canta la pian la biserica, in
pauzele dintre predicile amantului ei insurat, popa si cu doi copii
acasa.
Tot
romanul abunda de jigniri la adresa amantei, Tom numind-o ba prea
scunda, ba prea grasa, ba cu pielea prea dura, si nu fina ca a altei
posibile aventuri din oras, ba chioara, mioapa si chiar prostuta si
agresiva, si la final, o acuza de preacurvie cu multi alti barbati,
de rautate si micime.
Atunci
de ce atata valva? De ce sa te mai stresezi sa iti inseli sotia, sa
iti strici reputatia, sa te certi cu vecinii si, in cazul lui Tom –
aka Updike, sa mai si scrii un roman, daca "fata din vis"
este de fapt o "tampa" urata, usuratica, grasuta, mioapa,
scunda, lenesa, cam murdara, deloc talentata si in plus si enervanta,
si de care, mai mult, vrei sa scapi?!
Am
senzatia, (re)citind si aceasta carte (desi, am mai citit pe acelasi
subiect cam vreo 101 de alte romane) scrisa de un barbat
inteligent precum Updike, ca de fapt cea mai mare excitare a unui
mascul este sa isi gaseasca la un moment dat
o iubire, evident imperfecta (pentru ca
perfecti sunt ei, nu noi, femeile!) si apoi sa renunte
la ea in modul cel mai stupid, turbat si nesimtit posibil. Si ca
mai apoi sa sufere in tacere pentru tot restul vietii, excitandu-se cu
gandul la ea si la durerea despartirii lor, si urandu-se si pe el si pe ea, din ce in ce mai
mult si mai profund.
(by Ioana)
Comentarii