Ziua Pacii, globul albastru de pe asfalt si porumbelul din Sinaia
 |
| "Mama Erika" in stanga, eu - la mijloc, si in dreapta, sora vitrega a mamei, Christiana |
Se pare ca azi a fost ziua Pacii. Frumos. As vrea, sincer, sa
fie forever pace pe planeta asta. Fara caterinca! Poate faptul ca eu par o persoana mai
ciudata, gen rock-arita si cu tatuaje, sau controversata, sau pozand cu pistoale
si alte dracovenii in antice sedinte foto, asta poate ca ma face sa fiu pentru unii dintre voi, mai
rebela, asa. Poate sunt mai dura in anumite privinte. Da... Dar asta nu are nicio treaba cu razboaiele. Pe scurt: nu vreau sa mai
existe milioane de morti prin lupte de tot felul. Nu mai vreau sa moara nimeni in razboaie...!!!
Parerea mea este ca numai
nebunii patologici vor conflicte fara un motiv serios.
Razboaiele au ca scuza de multe ori partea
religioasa. Hmmm... Umberto Eco spunea in “Numele trandafirului”, ca nu ar trebui sa
existe razboaie religioase, caci tot razboaie sunt. Asadar, nu ar trebui sa existe
razboaie deloc, caci eu cred ca mai toate razboaiele pana la urma vin din cauza diferitelor
credinte…
***Cat despre treburile si diplomele mele visavis de Pace, pai, ce sa va zic; mama a fost destul de mandra ca la Concursul anual “Desene pe Asfalt “ de prin 1985 – cred ca eram in clasa 1-a –am luat locul 2 pe Bucuresti. Am si acum diploma acasa la mama. (Acum am inteles ca madam Firea a interzis copiilor sa mai deseneze pe asfalt in Bucurestiul anilor 2016…)
Am desenat atunci ce mi s-a parut mie mai bun - ca vazusem ceva si la tv pe tema asta. (Ca
nu eram vreun gandac tembel, ci ma gandeam ca vreau sa iau neaparat un premiu, si ce sa fac
eu pentru chestia asta, decat sa fac cea mai inteligenta si buna lucrare.)
Ce am desenat pana la urma la Concurs? Un glob albastru si mare plin de
case, animale, oameni de diferite culori.
Pot sa jur ca atunci, pe la 7 ani,
aveam mai multi neuroni decat acum. Si mergeau si mai bine. Pe scurt: cred ca eram
nitel mai isteata. Asa ca mama, cand a venit sa vaza ce a nascocit "puiul ei" cu creta pe
caldaram, dupa amiza, a ramas cu mana la falca, - desi e bucuresteanca
gen-beget si nu are gesturi de tarancuta - , atunci cand mi-a vazut “opera”.
Adica, nu numai ca eram cat de cat talentata la desen – cam ca acum, nu am
evoluat foarte mult de atunci, din pacate... - , dar desenul meu mai avea si
mesaj: Adica: Iote’ Globul. Iote’ Pamantul plin de lume fericita si de animale.
Si deasupra un porumbel. Cu o ramurica in cioc. Dupa cum imi spusese bunica.
(era de fapt un mesaj biblic, dar retarzii de la primarie nu si-au dat seama… Ha,
ha!).
 |
| Mama- stanga, Christiana, sora ei in dreapta, si eu, centru: cea mica si cu breton gen Jeanne D'arc |
Ghici cine a luat locul 1? Un baietel pe pile de la
Primarie, nepotul cuiva. Locul 2 l-am luat eu. Pentru ca toti parintii ma aplaudau si
adevarul e ca era chiar cel mai frumos desen din piata aia – in zona actualei
pieti a Palatului Parlamentului. Cred ca daca organizatorii daca ar fi stiut ca taica-miu, desi era redactor sef la
animafilm, l-a injurat la Europa Libera pe Ceausescu, nu mi-ar fi dat nicio diploma…
***
Alta amintire legata de PACE se cufunda in brazii
din Sinaia tot de prin anii '86-85. Aoleo…. Sinaia. Cred ca am vazut-o de vreo 2
ori pe an, an de an, toata copilaria si adolescenta mea. Mi-era familiara. Dar
si o uram ca ma plictisea. Apoi cand nu am mai fost acolo, a inceput sa imi fie
dor de ea. De ursul impaiat din fata Parcului… De stradutele secrete care
mergeau spre cabanele de sus dinspre manastire…. De partie…
Primele amintiri de la Sinaia le am, culmea, vara, din
gradina unei biserici, unde erau florile acelea mici, cu petale albe, cu
centrul galben, care seamana cu niste margarete in miniatura. Si incercam sa
imi fac o mica coronita. Nu cred ca aveam nici 5 ani.
Bunica si mama se certau, parca. Si eu ramasesem singura
in poienita aia verde plina cu flori imposibil de strans intr-o coronita – pe
atunci nu stiam ca trebuie sa le rup cu tulpina mai lunga, asa ca imi era greu
sa le impletesc… - .
Si apoi am coborat in oras, in Sinaia. Tin deoparte - pentru alta data -
amintirile cand ma ducea bunica, Sanja, la Hotel Sinaia si imi comanda,
graseiat, preferata mea: Crema de ciuperci, si va redau acum doar amintirea
prajiturii de la alt Hotel, alt restaurant, cand mergeam doar cu mam:
 |
| Eu si mama. Acasa. Poza facuta de tata: Cornel Nestor Popescu. Ai mei se si jucau.... |
 | |||||
| Eu, micuta. Si mama, ma tragea de fustita. Foto facuta de tata, Cornel Nestor Popescu. |
Aveam pana in 7 ani. Probabil vreo 5-6. Mama avea
jeansi. Mi se parea ca are picioarele foarte lungi si foarte albastre, impreuna
cu jeansii aia albastri si foarte moderni, pe atunci. Eram intr-o o cofetarie, la parter,
in incinta unui hotel. Care era fix la capatul celalalt al intrarii in Parcul
Sinaia. Nu mai stiu cum se numea. Dar era destul de frumos. Desi cofetaria
era micuta. Dar aveau niste super prajituri acolo. Mie imi placeau bezelele si
tartele de fructe. In special cele cu ananas si cu cirese. (De mica tineam la silueta mea! :)) )
Mama, in schimb, cumpara insa
“trufe” la pachet. Trufele erau niste chestii maronii din ciocolata cu alune inauntru, si presarate cu cacao, care ei ii placeau
foarte mult si o faceau sa uite, probabil, ca tata si-a inceput o alta viata
langa o tanti mai grasuta, dar mai prefacuta, mai dulce si mai mincinoasa. Fix
ca trufele alea. Care se puneau pe fund cat ai zice peste si dupa cateva ore
iti era foarte sete dupa ce mancai cateva.
***
Nu stiu de ce, intr-o anume zi, mama mi-a luat
prajitura PAX. Era si un fel de porumbel desenat simplist pe ea. Era o prajitura neinteresanta, aparent.
Ca un fel de amandina. Sau ca un fel de “cartof”-amandina. Dar desenata cu alb
pe deasupra. Un porumbel si cuvantul PAX, tot cu alb. Asta era toata smecheria. Am intrebat-o pe mama ce
inseamna acest cuvant nou: pax. Si mama mi-a spus ca inseamna “PACE”.
Ps. O sa dezvolt povestile despre Sinaia. Pentru ca IUBESC SINAIA.
Dupa Bucuresti, Mamaia si Odobesti, Sinaia a fost orasul in care mi-am petrecut copilaria...
Comentarii