Fetele lui Jimmy – partea a 11-a
Am anuntat in urma cu vreo 3 saptamani, si iata ca ma tin de cuvant, ca voi posta timp de vreo luna, pe fascicole, pe blogul meu, primul roman scris de mine, "Fetele lui Jimmy", publicat in 2006 la editura DOMINOR, cu prefata si postfata de Ioan Grosan si Dan Silviu Boerescu. Romanul, acum, aici pe blogul meu. Probabil ca dupa acest lucru, o sa mai urmeze tot aici si celelalte romane ale mele.
Enjoy!
(imi cer scuze ptr eventualele greseli, aceasta varianta este cea necorectata)
Partea a doua – Ziarista
CAPITOLUL 1
La « Hanul lui Manole Haiducul »
De ziua lui Henri Dumsa, patronul trustului independent Secret (din care faceau parte masinile de spalat Secret, canapelele Secret, sapunul Secret(a), accesoriile din piele, cariocile Super-Secret, ziarul economic si de investigatii Strict-Secret - pe vremuri numit "Statul" unde isi incepuse cariera ca portar in urma cu 15 ani dl. Dumsa - iar in curind urmind sa apara pe piata televiziunea Secret TV), colegii din conducere s-au gindit sa organizeze sarbatoritului la vestitul local "La Hanul lui Manole, Haiducul" o petrecere; petrecere unde au fost invitati si o parte din angajatii trustului.
Cei din sala aplaudau ritmic. (Desi era numai voie-buna in jur nu puteai sa nu-ti aduci aminte de vremurile de trista amintire cind se aplauda cam tot asa.) Era 12 noaptea si manelele s-au oprit pentru a face loc urarii de La multi ani! Sarbatoritul a vrut sa spuna un spech scurt. Jimmy, managerul general al societatii Secret, mina dreapta a patronului, cu o fata impasibila aplauda si el. Alaturi de el se aflau subordonatii lui directi care afisau fete echilibrate si bucuroase. in cealalta parte, adica a simplilor angajati, era teroare; rideau cu totii spunindu-si tot felul de cuvinte cu subinteles (foarte probabil acest mod de a privi lucrurile era legat de faptul ca vinzatorii si jurnalistii - adica simplii angajati - aveau salarii cit un sfert sau chiar mai putin raportat cu partea de conducere a firmei). Cei mai multi erau luati de mult pe sus de alcoolul care fusese impartit cu destula generozitate la petrecerea de la Han. Sonia era printre putinele figuri din zona care-ti spuneau ceva. Departe de a fi pretentios imbracata, ea atragea atentia prin expresia fetei. Era concentrata si destinsa in acelasi timp; zimbea dar nu avea zimbetul timp (asa cum pare dupa citeva pahare de alcool) al unora dintre colegii ei, sau cel nervos al altora. il privi un timp pe Jimmy si apoi isi intoarse surisul in directia sarbatoritului. inconjurat de prietenii lui, Henri Dumsa, patronul zimbea si el uitindu-se la globul de sticla cu lasere si lumini care se invirtea in tavan.
"si acum Mihnea, acordeonistul cel mai tare din parcare, are placerea sa cinte pentru sarbatoritul nostru o piesa superba... De mi-ar da anii! "Va rugam, poftiti la dans...!" anunta cineva.
Jimmy o prinse pe sotia aniversatului si incepu sa valseze.
Treptat lumea se prinse in dans. Sonia vazu pe una din cele mai in voga personalitati ale momentului, controversatul patron al unui trust concurent, Ion Carianopol, cu care avusese cindva un meci jurnalistic, cum vine in directia ei. Desi nu s-ar fi asteptat ca acest controversat personaj sa o invite la dans, se bucura de acest lucru dar astepta impasibila ca dl. Carianopol sa ajunga in fata ei. Din pacate, acesta se oprise la doi pasi de fata si incepuse sa discute cu doi oameni de afaceri (care aveau contracte "grase" cu ambele trusturi); in acelasi timp o privea pe tinara jurnalista, din cind in cind, cu coltul ochiului. in timp ce Sonia se gindea ce penibila fusese sa creada ca bossul de la Strict Secret ar fi vrut sa o invite pe ring, sesiza o privire ciudata din partea acestuia. Acest lucru il remarca si fata cu care jurnalista statea de vorba, Carmen, una din secretarele firmei, care o intreba daca se cunosc de undeva. "Nu personal. Este adevarat ca l-am sunat la un moment dat ca sa-mi acorde un interviu, imediat dupa ce a preluat Compania de Petrol Trull. Ei bine, atunci dl. Carianopol mi-a zis ca va face o conferinta de presa. Nu m-a anuntat nimic, nici chiar dupa doua saptamini, cind a aparut in revista Monetarul un interviu de prima pagina, unde le povestea totul despre acest subiect. L-am sunat sa-l intreb de ce a procedat asa si sa-l mai rog sa-mi ofere macar pentru a doua zi un interviu, evident, cu citeva date in plus fata de Monetarul. Mi-a zis ca e OK si m-a invitat la firma. Cind am ajuns acolo, secretarele lui mi-au spus zimbind cu subinteles ca Dl. Carianopol tocmai a plecat. Cum si unde, am intrebat. Mi-au spus ca are avion in Elevetia. Consider ca s-a purtat foarte urit." in acel moment Dl. Carianopol tocmai incepu sa rida, probabil motivul era legat de ceea ce-i spusese unul din partenerii de discutie. Dar Carianopol se uita fix la Sonia afisind un zimbet ciudat, care o viza de data asta. Enervata, aceasta intreba tare: "Pot sa stiu si eu de ce va uitati asa de fix la mine?" "Nu ma uitam la dumneavoastra, ci la reproducerea de pe peretele din spatele dvs. Dar daca tot sinteti curioasa, poate vreti sa ne vedem pe bulevardul Coardei sa discutam in amanunt despre tot ce doriti dvs" spuse personajul dupa care se inclina si se intoarse cu spatele. Sonia, ramasa fara replica citeva secunde. Apoi replica cu voce tare spre secretara de la firma care auzise replica grosolana a barbatului: "Ce sa-i faci, nu mai poti nici sa respiri din cauza tupeului unor fosti securisti din de-alde astia!"
Atins parca cu ceara, dl Carianopol se intoarse spre Sonia si ii replica, "Donsoara, sper ca nu te-ai referit la persoana mea; in cazul in care asa ai procedat, o sa suporti consecintele."
Seara se termina cu bine pentru cam toata lumea. Petrecerea s-a spart in jurul orei 3 noaptea, cind cele 300 de persoane au urcat in autocare care le-au transportat la casele lor. Unii mai beti au facut ceva scandal pe drumul de intoarcere, se vede treaba ca "drinkuisera" cam mult sau cam amestecasera alcoolurile. Dar chiar si cei care facusera scandal si care a doua zi au primit mustrari de la sefi nu aveau acea senzatie ingrozitoare ca Sonia. Chiar si dupa citeva saptamini, "donsoara" Sonia se simtea ca o cirpa, desi facea eforturi mari sa nu o ia razna, sa nu plinga, sau sa le povesteasca amicilor sai de discutie. Doar citeva colege aflasera despre cele intimplate. "De ce draga, care este problema ta? El s-a luat de tine, nu invers!" - incerca o colega sa o linisteasca. De ce, de ne ce, se pusese cu unul dintre cei care dictau atit in publicitate cit si in maass-media actuala, de fapt un personaj care in cei patruzeci si ceva de ani ai lui inghitise destul cacat si avea acum destui amici care nu-i puteau refuza nimic. Ba mai mult, se zvonea ca Dl Carianopol va candida anul viitor la Presedentie. si cum era si aratos, ba avea si o doza mare de umor care atragea masele, poate chiar ar fi avut sanse. "Nu vrei sa-i ceri scuze mai bine decit sa te perpelesti atita?" o intreba Carmen, confidenta ei la toata tarasenia. "Nu, in nici un caz, asta nu fac!" se burzuli Sonia.
Daca s-ar s-ar fi luat dupa amenintarile acestuia, ar fi trebuit sa schimbe nu doar locul de munca actual, dar si domeniul in urmatorii ani de zile. Dar deocamdata, dl Carianopol nu-si aplicase amentarile.
CAPITOLUL 2
Blocul cu rotocol
1. Din jurnalul Soniei
"Localizarea: Romania dupa anul 2000.
Se face ca intr-o zi cu soare spre inserat, ma indreptam spre casa, luasem ca deobicei autobuzul si ma inghesuiam pe scara acestuia. Am inceput sa ma gindesc atunci la viata destul de nenorocita pe care o duceau o mare parte din cei care traiau in aceasta tara, luind ca punct de reper Capitala - despre care se spune ca este un loc unde se cistiga mai bine, unde este mai curatenie si mai civilizatie. in afara citorva zeci de mii de privilegiati care prin metode proprii reuseau sa nu se umple de scirba si de mizerie in periplurile zilnice prin Bucuresti, celelalte suflete traiau intr-un fel de iad mobilat si dotat cu agenti de paza. Priveam viitorul, respectiv mladitele de 10-13 ani de pe bulevardul cu nume de domnitor, care chinuiau un ciine - poate printre ultimii supravietuitori (si aia castrati) din selectia facuta de Basescu - si ma intrebam: "oare la ce bun sa te chinui in lumea asta de rahat?". Geamul din spatele autobuzului (unde imi placea mie sa stau seara cind plecam de la serviciu, pentru ca era un loc mai liber unde respirai in voie si pentru ca te puteai adaposti de miinile perversilor "cautatori" de portmonee) era spart si vintul serii imi rasfira parul umplindu-l in acelasi timp (deh, nimic nu-i perfect si nici chiar perfect simplu!) de un amarui praf stradal.
Am incercat sa-mi numar prietenii cei mai buni. incepind cu perioada in care vegetam prin blocul nr 34 de pe bulevardul unde ma nascusem. Cea cu care inca ma salutam si puteam sta fara sa ma plictisesc de vorba era o domnisorica, pardon, acum o doamna (daca nu chiar o madama?) care se maritase cu un preot, de jumatate de an. Din generala (scoala primara) nu-mi ramasesera multi prieteni. Poate nici unul in afara a doi baieti care ma implusera cu martisoare acum zece ani, cu poze cu masini si fotbalisti de la gumele Turbo si care mie mi se parea ca ramasesera la fel de micuti ca in clasa a 5-a.
Apoi din liceu... mai erau citeva fete (foste colege de clasa cu mine), dar nici una nu ma inspirase sa dezvolt o prietenie stabila. Pina sa ma mut din cartier ma intilneam cu fostele colege la "Piine", la "complex", sau la strandul de linga Statia de Metrou, vara. Asa stind lucrurile (adica destul de trist dupa socoteala mea) mi-era teama ca daca voi aduna tot pesimismul pina in prezent, voi fi tentata sa ma opresc brusc in fata unei masini aflate in mers. Hm...
Ajungind in acest punct al povestirii mi-am adus aminte ca totusi am si un prieten foarte bun (pe care sper sa-l mai am pentru ca, asa cum nu se face, am profitat cam mult de bunatatea lui). Despre acest bun prieten, pe nume Leonardo (zis Botic din cauza faptului ca atunci cind vorbea cu anumite persoane isi bosumfla buzele intr-un fel sexi dar in acelasi timp caraghios, sau hai sa-i zicem - ca poate o citi si el romanul - nostim) care mi-a spus ca scriu niste versuri foarte bune, nu pot sa spun decit ca este cu vreo doi ani mai mare ca mine, foarte frumusel, sexi, rafinat. Are un singur defect: ii plac barbatii. La un moment dat, dupa ce ne cunoscusem, ne-am pus problema: "Noi de ce nu sintem impreuna, ca tare ne-am potrivi?" Dupa o incercare pe care nu as descri-o nicicum, Leonardo a revenit la vechea sa opinie, care de atunci a ramas de nezdruncinat: "Eu nu pot fi bisexual! Mie imi plac doar barbatii, scuza pasa (pasa - pasarica, spus cu dragoste)." si de atunci am ramas... cele mai bune prietene. Din cind in cind Leonardo avea nevoie sa mearga noaptea prin oras, in cluburi elitiste unde se intilnea cu ciudati de-ai lui. Asta se intimpla vinerea si simbata. Luni, daca ne vedeam, avea o mina extraordinara, era vesel si optimist. Cum se apropia sfirsitul saptaminii, devenea din ce in ce mai nervos si mai stresat. Dar nu despre Leonardo era de fapt vorba, nu? Cum masina 140 ajunsese in statie, trebuia sa cobor. Am fost mai atenta la traversarea strazii decit imi propusesem in urma cu 20 de minute, pentru ca, gindul la Leonardo mi-a readus intr-un fel, cheful de viata. Vorba unui profesor de jurnalistica de-al meu, Ghita Mutulean, care ulterior mi-a devenit sef la gazeta. "Din orice, daca esti un jurnalist bun, gasesti un subiect, o ancheta! De la lantul de la WC si pina la Metroul care intirzie sau vinzatorul de pateuri si covrigi de la colt!"
Totusi, ca sa o iau metodic! Mi-am propus sa fac o lista cu prieteni. in primul rind ma pun pe mine. Am voie, doar eu scriu lista!
1. Sonia 25 de ani, - reporter pe Economic la un cotidian cu tiraj (mare!).
2. Lili, o vecina de bloc. Va termina in curind o facultate de limbi Straine si probabil ca se va angaja intr-o institutie de invatamint (ce scortos suna!). Liliana Ciubotariu a implinit 21 de ani, este satena, dragutica, frumusica. Este mereu indragostita de cite un vagabond care nu o baga in seama (Hm, ce proasta nu?)... si spera.... (biata Lili a avut numai deceptii in dragoste)... ca acesta sa se indragosteasca de ea.
3. Ghita Mutulean, unul dintre scriitorii tineri ai Bucurestiului post-revolutionar.
4. Leonardo, zis Botic.
5. Jimmy, un tinar manager al firmei la care lucram si eu, destul de coleric cu care zilnic aveam meciuri verbale pe diverse teme.
5. Tom(ita) - un tinar provincial, coleg cu mine. De el era sa ma indragostesc, dar mi-a trecut.
6. Diana, dragutica prezentatoare de televiziune. De ce am pus-o pe lista? O sa vedeti.
7. Dl Carianopol, unul dintre cei mai mari realizatori de televiziune si om de afaceri."
CAPITOLUL 3
Blocul cu cerculet
Desi chiria noii locuinte, cea inchiriata, parea cam mare, Sonia se hotari sa o achite si chiar in prima zi dupa ce discuta cu proprietareasa isi muta o parte din lucruri. isi suna un amic care o ajuta sa-si mute si restul de mobila din Pantelimon (unde statea matusile ei) in cladirea din Strada Berzei, unde inchiriase un apartament cu doua camere. Mici. Se simtea tare bine asa "stapina pe viata ei", si coborise deja la mini-marketul de jos de unde incepuse sa-si faca citeva cumparaturi pentru Craciun. Tocmai cind se gindea in ce fel isi va aranja lucrurile - isi cumparase trei vaze si o mini-etajera demontabila - si musca prima imbucatura dintr-o merdenea, isi auzi mobilul tiriind a panica in geanta. il daduse pe optiunea "alarma" si de accea era asa de disperata soneria lui, care culmea se pusese in functiune tocmai cind proprietara lui se afla in mijlocul drumului. Un tir claxona si mai strident, chiar la doi pasi de Sonia, care era cit pe ce sa se inece cu inghititura de merdenea. Se opri imediat cind ajunse pe trecerea de pietoni si isi scoase din geanta de piele, din multitudinea de hirtiute, pixuri, farduri si vreo trei agende si telefonul mobil care mai suna inca. Nu a spus nimic persoanei de la celalalt capat al mobilului, despre contextul sinucigas in care se aflase. Asta pentru ca probabil nu a mai avut timp. Personajul a carei voce se auzea in telefon era foarte suparat. Sonia il asculta inmarmurita. Mai mult decit nervos, celalalt, respectiv Jimmy, seful ei la redactie, ii reprosa faptul ca un text despre lansarea unei banci fusese pierdut, zice-se din vina ei, iar cei de la paginare si-au dat seama la ora 7 seara si l-au sunat sa-l intrebe. Acum, cind ziarul urma sa intre in tipografie. "Nu ai inteles pina acum ca daca te trimit sa faci anumite reportaje, nu te trimit ca imi place ce scrii, ci ca am nevoie de text de acolo! Fato, oamenii astia ne-au platit bani ca sa alocam un spatiu in ziar! Iar tu pierzi textul!" "Nu am pierdut, l-am salvat in..." "Treaba unui manager nu este sa stie unde si-au salvat reporterasii textisoarele!!" "Dar chiar l-am..." "Nimic! Daca textul nu apare la mine in calculator in 5 minute, m-ai auzit, CINCI!, o sa am grija personal sa fi data afara! Trebuia sa il ascult pe dl Carianopol si sa te dau mai devreme!" si inchise. Sonia chiar ca se putea considera data afara... Desi numai la asta nu trebuia sa se gindeasca, Sonia realiza ca dupa spusele sefului ei isteric, cel care o salvase de razbunarea lui Carianopol fusese chiar Jimmy. Panicata incerca sa se gindeasca la o solutie si desi isi propusese ca luna aceea sa nu mai dea nici un telefon in plus ca sa-i ajunga banii de chirie, o suna pe colega ei de la Sectia Economic, care spera sa mai fie in redactie. Dupa ce se lamuri unde era textul, il suna inapoi pe Jimmy. Discutia a fost incendiara si se pomeni amenintata din nou cu concedierea. "Greselile se repeta, nu vreau sa lucrez cu neprofesionisti..." Enervata, riposta desi simtea ca ar fi fost mai bine sa nu-l infurie: "Bine, atunci o sa plec, nu mai tipa atita!" "Da, uite, ti-ai mai pierdut o sansa..." "Daca mi-am pierdut-o sau nu, asta va fi treaba mea, acum insa trebuie sa inchid ca vorbesti pe banii mei! OK?" si inchise ea de data asta telefonul. Avea ochii in lacrimi iar merdeneaua i se umezise din cauza zapezii marunte. Ce saptamina de cosmar... "si inca nu s-a terminat..." isi spuse urcind in lift.
Dupa ce o buna parte din noapte si-o petrecu scriind pentru a doua zi, sau rasfoind teancurile de Strict Secret de pe sifonier cautind ceva, poate o idee de articol, sau doar privind caseta tehnica si modificarile suferite in timp in cadrul redactiei, Sonia incepu sa se invirta prin camera fara somn. Ajunsese cu deductiile la un singur rezultat. il iubea pe Jimmy. Scurta relatie amoroasa cu el se pierdea pe undeva prin vara anului trecut. in tot acest timp incercase sa-l uite dar mai ales aceste rabufniri de furie ale lui, care psihologic ii spuneau ei ca el ar mai vrea-o inca, dar ca nu se putea, o faceau sa adoarma cu gindul la el. in lipsa de altceva. "Sint o masochista!" isi spuse ea, adormind in sfirsit pe la 3 dimineata.
***
Cladirea in care se mutase tinara era una din cele mai vechi din Bucuresti. Era una in care au trait personalitati ale timpului - scriitori, ministrii de pe vremea inceperii monarhiei. inchiriase aceasta casa din citeva oferte pe care le avusese, pentru ca in urma cu mai multi ani, aflata la Biblioteca Nationala, vazuse citeva fotografii din ziarele vremii. O birfa spunea ca amanta lui Carol, Elena Lupescu avusese un apartament in acel bloc, spatiu secret in care se vedea incognito cu insusi regele. Mai mult aflase despre cest subiect dintr-o intimplare; in urma unui reportaj la un camin de batrini vorbise cu o pensionara care-i spusese mai multe amanunte, dar o rugase sa nu scrie nimic in ziar. Cind s-a dus a doua oara la Azilul de Batrini, Sonia a descoperit patul gol, povestile misterioase din secolul trecut raminind undeva foarte departe.
Mai ales in urma conversatiei cu batrinica din azil, Sonia se hotari sa inchirieze un apartament in blocul caramiziu din Berzei. Din loc in loc, la baza, se puteau vedea o multime de crapaturi. Mai mult, imobilul era pus de oficialitati pe lista neagra a caselor cu cerculet rosu, care nu ar fi rezistat la urmatorul cutremur. Din cind in cind, locatarii mai primeau cite o avertizare de la Comisia de prevenire a seismelor, care amintea chiriasilor ca blocul se putea prabusi la un cutremur mai mare de patru grade Richter, dar nimeni, deocamdata nu se gindea sa se mute in alta parte.
in blocul cu nr. 35 din Berzei, mai stateau o domnisoara studenta foarte pistruiata (Liliana - care era din Caracal si studia la Litere), un fotograf din Galati foarte zgircit caruia ii placea usturoiul si pestele si care cind venea de ai lui evacua jumatate din vecini din cauza mirosului celor doua alimente, un fost puscarias, Dobre, zis Dopo, care dupa ce privise moartea in fata se apucase de hip-hop. Traia cu o doamna foarte vopsita, Mumy (despre care se birfea ca este o fosta patroana de bordel), impresara lui. Pentru citeva sute de mii de lei, un pulover, un parfum, sau uneori, pe ochi frumosi, sau pe varsarea unor birfe despre alte trupe de hip-hop sau dance si rock, Dopo ajungea in paginile ziarelor. Pentru ca era incapatinat si pentru ca ura jurnalistii, nu se ducea nicodata la interviuri. in schimb, Mumy, impresara sa, imbracata intotdeauna in ciorapi plasa cu modele cit mai ciudate, se stia cu toata lumea mondena, prezenta ei la petreceri fiind de la sine inteleasa. intr-un final, Dopo a avut norocul si a stirnit (fara sa vrea) cel mai puternic conflict de opinii din toata lumea muzicala. Fostul puscarias s-a luat la bataie cu Gigi de la Slobozia, un manelist de frunte. Motivul: Gigi il facuse "gaozar". De unde pina unde? Fiind colegi la inchisoare, Gigi stiuse ca Dopo a fost in celula cu Ciocu Chioru, un condamnat pe viata, care "intepa" tot ce prindea, gaina, sobolan sau tinar puscarias. De aici si declaratiile lui denigratoare la adresa hip-hop-erului facute la o emisiune. Dopo a negat totul si a doua zi l-a cautat la Studioul de inregistrare si i-a aplicat un pumn de toata frumusetea "cioroiului pirtar". "Cioroiul" il blestema in tiganeste si isi chema satra - vreo 20 de puradei - sa-l termine "pe micut". Toata scena a fost filmata si fotografiata - gratie lui Mumy care avusese intuitia sa sune cu jumatate de ora inainte de producerea evenimentului, vreo 10 jurnalisti. Care au si venit fiind vorba de o bataie "in direct". Dopo a ajuns pe pagina intii a mai multor ziare, timp de doua saptamini, deveni simbolul luptei "antimanele si muzica turceasca" si a primit chiar sa joace intr-un spot publicitar pentru un deodorant". Ca sa nu mai planeze asupra lui acuzatii de felul celor facute de manelist (adica de gay-ism) Dopo incepu sa se afiseze tot mai des cu Mumy si intr-o zi, dupa ce aceasta isi mai retusa imaginea in urma unor operatii estetice, admise chiar ca este "prietena lui". Cam pe atunci Liana isi dadu seama ca este indragostita de vecinul ei, Dopo.
Dopo statea intr-una din camerele imobilului - camera care de fapt apartinea lui Mumy - aceasta vizitindu-l insa periodic. Ceilalti vecini, Tatulescu - , proprietareasa, o batrinica de 95 de ani surda, fata ei, de curind divortata, fostul sot - Profesorul - un profesor care din cauza betiei fusese dat afara de la Universitate, alatuiau vechea garda.
Atmosfera se mai inveselea in zilele in care se facea friptura si fiecare contribuia cu ceva... Batrinii deobicei se retrageau in camera dupa ce aruncau priviri pofticioase spre carnurile care se frigeau in tigaie. De curind venita, Sonia parea ca se intelege bine cu toata lumea. De fapt, o enervau profesorul si Lili. Profesorul ca bea si ca de multe ori il gasea dimineata tolanit pe hol, de-i venea sa nici nu se mai duca la baie. Iar Lili... Poate pentru ca era mai mica si era un pic prefacuta. Avea stingacii, ris prostesc, era cam lenesa si cam ciudata, avea ochelari cu rame prea mari si-si tirsia picioarele dimineata. Foarte dimineata. Deobicei pe Sonia nu o deranja nici un alt zgomot. Dar daca apuca sa se trezeasca o data cu Lili, nu mai apuca sa adoarma la loc din cauza zgomotelor si scirtiielilor facute de ea. Nu stia sa aiba un prieten. O vazuse de citeva ori cu diversi baieti, care de care mai neterminati, de care insa nu parea foarte indragostita. O data, la un pahar de visinata, Lili ii marturisise ca este indragostita de doi barbati. "Dar ai fost cu cineva pina acum, adica ai avut vreun iubit?" "Nu, doar poate Teo, a fost un fel de iubit." ii povesti Soniei ca in liceu, la Caracal a fost sarutata si mingiiata de un baiat de la seral cu care nu a mai vorbit niciodata, pe nume Teo. "Atit?" "ihi!" "Vrei sa-ti zic cine sint cei doi de care-mi place?" "Da, spune-mi." "Hi, hi, hi! Nu-ti zic!" "Sa nu-ti vina sa o bati?", gindi Sonia.
Dupa doua saptamini, dupa ce Dom Profesor dadu de baut - implinea 60 de ani si rudele de la tara venisera cu mai multe sticle cu vin alb de tara, cam acrisor - Lili, care bause si ea, ii marturisi mai multe Soniei. si anume ca este indragostita "de Dopo si de..." "si de mai cine, intreba exasperata Sonia, haide acum, spune-mi!" "imi promiti ca nu o sa-i spui, dar ca o sa incerci sa ma ajuti sa-l cuceresc??" "Eu?" se mira Sonia. "Da, da! E cineva pe care tu il cunosti!" "Nu stiu." "E seful tau, Jimmy."
Jurnalista incepu sa rida si privind-o pe Lili realiza ca lumea este cumplit de ciudata.
Cel mai rau era cind batrinul Profesor o oprea si o intreba pentru a suta oara - "Dar tu care ai terminat Facultatea, sti ca eu am fost profesor universitar?" sau ii cerea bani cu imprumut sau ziare Strict Secret, sau sapunuri Secret, pentru ca aflase ca le produce aceeasi firma.
intr-o zi cu soare, Lili intra in camera Soniei si ii spuse : "Sonia, m-am decis ce vreau sa devin! Vreau sa ma fac jurnalista, ca tine! Ma ajuti sa lucrez la Strict Secret?"
Va urma
Enjoy!
(imi cer scuze ptr eventualele greseli, aceasta varianta este cea necorectata)
Partea a doua – Ziarista
CAPITOLUL 1
La « Hanul lui Manole Haiducul »
De ziua lui Henri Dumsa, patronul trustului independent Secret (din care faceau parte masinile de spalat Secret, canapelele Secret, sapunul Secret(a), accesoriile din piele, cariocile Super-Secret, ziarul economic si de investigatii Strict-Secret - pe vremuri numit "Statul" unde isi incepuse cariera ca portar in urma cu 15 ani dl. Dumsa - iar in curind urmind sa apara pe piata televiziunea Secret TV), colegii din conducere s-au gindit sa organizeze sarbatoritului la vestitul local "La Hanul lui Manole, Haiducul" o petrecere; petrecere unde au fost invitati si o parte din angajatii trustului.
Cei din sala aplaudau ritmic. (Desi era numai voie-buna in jur nu puteai sa nu-ti aduci aminte de vremurile de trista amintire cind se aplauda cam tot asa.) Era 12 noaptea si manelele s-au oprit pentru a face loc urarii de La multi ani! Sarbatoritul a vrut sa spuna un spech scurt. Jimmy, managerul general al societatii Secret, mina dreapta a patronului, cu o fata impasibila aplauda si el. Alaturi de el se aflau subordonatii lui directi care afisau fete echilibrate si bucuroase. in cealalta parte, adica a simplilor angajati, era teroare; rideau cu totii spunindu-si tot felul de cuvinte cu subinteles (foarte probabil acest mod de a privi lucrurile era legat de faptul ca vinzatorii si jurnalistii - adica simplii angajati - aveau salarii cit un sfert sau chiar mai putin raportat cu partea de conducere a firmei). Cei mai multi erau luati de mult pe sus de alcoolul care fusese impartit cu destula generozitate la petrecerea de la Han. Sonia era printre putinele figuri din zona care-ti spuneau ceva. Departe de a fi pretentios imbracata, ea atragea atentia prin expresia fetei. Era concentrata si destinsa in acelasi timp; zimbea dar nu avea zimbetul timp (asa cum pare dupa citeva pahare de alcool) al unora dintre colegii ei, sau cel nervos al altora. il privi un timp pe Jimmy si apoi isi intoarse surisul in directia sarbatoritului. inconjurat de prietenii lui, Henri Dumsa, patronul zimbea si el uitindu-se la globul de sticla cu lasere si lumini care se invirtea in tavan.
"si acum Mihnea, acordeonistul cel mai tare din parcare, are placerea sa cinte pentru sarbatoritul nostru o piesa superba... De mi-ar da anii! "Va rugam, poftiti la dans...!" anunta cineva.
Jimmy o prinse pe sotia aniversatului si incepu sa valseze.
Treptat lumea se prinse in dans. Sonia vazu pe una din cele mai in voga personalitati ale momentului, controversatul patron al unui trust concurent, Ion Carianopol, cu care avusese cindva un meci jurnalistic, cum vine in directia ei. Desi nu s-ar fi asteptat ca acest controversat personaj sa o invite la dans, se bucura de acest lucru dar astepta impasibila ca dl. Carianopol sa ajunga in fata ei. Din pacate, acesta se oprise la doi pasi de fata si incepuse sa discute cu doi oameni de afaceri (care aveau contracte "grase" cu ambele trusturi); in acelasi timp o privea pe tinara jurnalista, din cind in cind, cu coltul ochiului. in timp ce Sonia se gindea ce penibila fusese sa creada ca bossul de la Strict Secret ar fi vrut sa o invite pe ring, sesiza o privire ciudata din partea acestuia. Acest lucru il remarca si fata cu care jurnalista statea de vorba, Carmen, una din secretarele firmei, care o intreba daca se cunosc de undeva. "Nu personal. Este adevarat ca l-am sunat la un moment dat ca sa-mi acorde un interviu, imediat dupa ce a preluat Compania de Petrol Trull. Ei bine, atunci dl. Carianopol mi-a zis ca va face o conferinta de presa. Nu m-a anuntat nimic, nici chiar dupa doua saptamini, cind a aparut in revista Monetarul un interviu de prima pagina, unde le povestea totul despre acest subiect. L-am sunat sa-l intreb de ce a procedat asa si sa-l mai rog sa-mi ofere macar pentru a doua zi un interviu, evident, cu citeva date in plus fata de Monetarul. Mi-a zis ca e OK si m-a invitat la firma. Cind am ajuns acolo, secretarele lui mi-au spus zimbind cu subinteles ca Dl. Carianopol tocmai a plecat. Cum si unde, am intrebat. Mi-au spus ca are avion in Elevetia. Consider ca s-a purtat foarte urit." in acel moment Dl. Carianopol tocmai incepu sa rida, probabil motivul era legat de ceea ce-i spusese unul din partenerii de discutie. Dar Carianopol se uita fix la Sonia afisind un zimbet ciudat, care o viza de data asta. Enervata, aceasta intreba tare: "Pot sa stiu si eu de ce va uitati asa de fix la mine?" "Nu ma uitam la dumneavoastra, ci la reproducerea de pe peretele din spatele dvs. Dar daca tot sinteti curioasa, poate vreti sa ne vedem pe bulevardul Coardei sa discutam in amanunt despre tot ce doriti dvs" spuse personajul dupa care se inclina si se intoarse cu spatele. Sonia, ramasa fara replica citeva secunde. Apoi replica cu voce tare spre secretara de la firma care auzise replica grosolana a barbatului: "Ce sa-i faci, nu mai poti nici sa respiri din cauza tupeului unor fosti securisti din de-alde astia!"
Atins parca cu ceara, dl Carianopol se intoarse spre Sonia si ii replica, "Donsoara, sper ca nu te-ai referit la persoana mea; in cazul in care asa ai procedat, o sa suporti consecintele."
Seara se termina cu bine pentru cam toata lumea. Petrecerea s-a spart in jurul orei 3 noaptea, cind cele 300 de persoane au urcat in autocare care le-au transportat la casele lor. Unii mai beti au facut ceva scandal pe drumul de intoarcere, se vede treaba ca "drinkuisera" cam mult sau cam amestecasera alcoolurile. Dar chiar si cei care facusera scandal si care a doua zi au primit mustrari de la sefi nu aveau acea senzatie ingrozitoare ca Sonia. Chiar si dupa citeva saptamini, "donsoara" Sonia se simtea ca o cirpa, desi facea eforturi mari sa nu o ia razna, sa nu plinga, sau sa le povesteasca amicilor sai de discutie. Doar citeva colege aflasera despre cele intimplate. "De ce draga, care este problema ta? El s-a luat de tine, nu invers!" - incerca o colega sa o linisteasca. De ce, de ne ce, se pusese cu unul dintre cei care dictau atit in publicitate cit si in maass-media actuala, de fapt un personaj care in cei patruzeci si ceva de ani ai lui inghitise destul cacat si avea acum destui amici care nu-i puteau refuza nimic. Ba mai mult, se zvonea ca Dl Carianopol va candida anul viitor la Presedentie. si cum era si aratos, ba avea si o doza mare de umor care atragea masele, poate chiar ar fi avut sanse. "Nu vrei sa-i ceri scuze mai bine decit sa te perpelesti atita?" o intreba Carmen, confidenta ei la toata tarasenia. "Nu, in nici un caz, asta nu fac!" se burzuli Sonia.
Daca s-ar s-ar fi luat dupa amenintarile acestuia, ar fi trebuit sa schimbe nu doar locul de munca actual, dar si domeniul in urmatorii ani de zile. Dar deocamdata, dl Carianopol nu-si aplicase amentarile.
CAPITOLUL 2
Blocul cu rotocol
1. Din jurnalul Soniei
"Localizarea: Romania dupa anul 2000.
Se face ca intr-o zi cu soare spre inserat, ma indreptam spre casa, luasem ca deobicei autobuzul si ma inghesuiam pe scara acestuia. Am inceput sa ma gindesc atunci la viata destul de nenorocita pe care o duceau o mare parte din cei care traiau in aceasta tara, luind ca punct de reper Capitala - despre care se spune ca este un loc unde se cistiga mai bine, unde este mai curatenie si mai civilizatie. in afara citorva zeci de mii de privilegiati care prin metode proprii reuseau sa nu se umple de scirba si de mizerie in periplurile zilnice prin Bucuresti, celelalte suflete traiau intr-un fel de iad mobilat si dotat cu agenti de paza. Priveam viitorul, respectiv mladitele de 10-13 ani de pe bulevardul cu nume de domnitor, care chinuiau un ciine - poate printre ultimii supravietuitori (si aia castrati) din selectia facuta de Basescu - si ma intrebam: "oare la ce bun sa te chinui in lumea asta de rahat?". Geamul din spatele autobuzului (unde imi placea mie sa stau seara cind plecam de la serviciu, pentru ca era un loc mai liber unde respirai in voie si pentru ca te puteai adaposti de miinile perversilor "cautatori" de portmonee) era spart si vintul serii imi rasfira parul umplindu-l in acelasi timp (deh, nimic nu-i perfect si nici chiar perfect simplu!) de un amarui praf stradal.
Am incercat sa-mi numar prietenii cei mai buni. incepind cu perioada in care vegetam prin blocul nr 34 de pe bulevardul unde ma nascusem. Cea cu care inca ma salutam si puteam sta fara sa ma plictisesc de vorba era o domnisorica, pardon, acum o doamna (daca nu chiar o madama?) care se maritase cu un preot, de jumatate de an. Din generala (scoala primara) nu-mi ramasesera multi prieteni. Poate nici unul in afara a doi baieti care ma implusera cu martisoare acum zece ani, cu poze cu masini si fotbalisti de la gumele Turbo si care mie mi se parea ca ramasesera la fel de micuti ca in clasa a 5-a.
Apoi din liceu... mai erau citeva fete (foste colege de clasa cu mine), dar nici una nu ma inspirase sa dezvolt o prietenie stabila. Pina sa ma mut din cartier ma intilneam cu fostele colege la "Piine", la "complex", sau la strandul de linga Statia de Metrou, vara. Asa stind lucrurile (adica destul de trist dupa socoteala mea) mi-era teama ca daca voi aduna tot pesimismul pina in prezent, voi fi tentata sa ma opresc brusc in fata unei masini aflate in mers. Hm...
Ajungind in acest punct al povestirii mi-am adus aminte ca totusi am si un prieten foarte bun (pe care sper sa-l mai am pentru ca, asa cum nu se face, am profitat cam mult de bunatatea lui). Despre acest bun prieten, pe nume Leonardo (zis Botic din cauza faptului ca atunci cind vorbea cu anumite persoane isi bosumfla buzele intr-un fel sexi dar in acelasi timp caraghios, sau hai sa-i zicem - ca poate o citi si el romanul - nostim) care mi-a spus ca scriu niste versuri foarte bune, nu pot sa spun decit ca este cu vreo doi ani mai mare ca mine, foarte frumusel, sexi, rafinat. Are un singur defect: ii plac barbatii. La un moment dat, dupa ce ne cunoscusem, ne-am pus problema: "Noi de ce nu sintem impreuna, ca tare ne-am potrivi?" Dupa o incercare pe care nu as descri-o nicicum, Leonardo a revenit la vechea sa opinie, care de atunci a ramas de nezdruncinat: "Eu nu pot fi bisexual! Mie imi plac doar barbatii, scuza pasa (pasa - pasarica, spus cu dragoste)." si de atunci am ramas... cele mai bune prietene. Din cind in cind Leonardo avea nevoie sa mearga noaptea prin oras, in cluburi elitiste unde se intilnea cu ciudati de-ai lui. Asta se intimpla vinerea si simbata. Luni, daca ne vedeam, avea o mina extraordinara, era vesel si optimist. Cum se apropia sfirsitul saptaminii, devenea din ce in ce mai nervos si mai stresat. Dar nu despre Leonardo era de fapt vorba, nu? Cum masina 140 ajunsese in statie, trebuia sa cobor. Am fost mai atenta la traversarea strazii decit imi propusesem in urma cu 20 de minute, pentru ca, gindul la Leonardo mi-a readus intr-un fel, cheful de viata. Vorba unui profesor de jurnalistica de-al meu, Ghita Mutulean, care ulterior mi-a devenit sef la gazeta. "Din orice, daca esti un jurnalist bun, gasesti un subiect, o ancheta! De la lantul de la WC si pina la Metroul care intirzie sau vinzatorul de pateuri si covrigi de la colt!"
Totusi, ca sa o iau metodic! Mi-am propus sa fac o lista cu prieteni. in primul rind ma pun pe mine. Am voie, doar eu scriu lista!
1. Sonia 25 de ani, - reporter pe Economic la un cotidian cu tiraj (mare!).
2. Lili, o vecina de bloc. Va termina in curind o facultate de limbi Straine si probabil ca se va angaja intr-o institutie de invatamint (ce scortos suna!). Liliana Ciubotariu a implinit 21 de ani, este satena, dragutica, frumusica. Este mereu indragostita de cite un vagabond care nu o baga in seama (Hm, ce proasta nu?)... si spera.... (biata Lili a avut numai deceptii in dragoste)... ca acesta sa se indragosteasca de ea.
3. Ghita Mutulean, unul dintre scriitorii tineri ai Bucurestiului post-revolutionar.
4. Leonardo, zis Botic.
5. Jimmy, un tinar manager al firmei la care lucram si eu, destul de coleric cu care zilnic aveam meciuri verbale pe diverse teme.
5. Tom(ita) - un tinar provincial, coleg cu mine. De el era sa ma indragostesc, dar mi-a trecut.
6. Diana, dragutica prezentatoare de televiziune. De ce am pus-o pe lista? O sa vedeti.
7. Dl Carianopol, unul dintre cei mai mari realizatori de televiziune si om de afaceri."
CAPITOLUL 3
Blocul cu cerculet
Desi chiria noii locuinte, cea inchiriata, parea cam mare, Sonia se hotari sa o achite si chiar in prima zi dupa ce discuta cu proprietareasa isi muta o parte din lucruri. isi suna un amic care o ajuta sa-si mute si restul de mobila din Pantelimon (unde statea matusile ei) in cladirea din Strada Berzei, unde inchiriase un apartament cu doua camere. Mici. Se simtea tare bine asa "stapina pe viata ei", si coborise deja la mini-marketul de jos de unde incepuse sa-si faca citeva cumparaturi pentru Craciun. Tocmai cind se gindea in ce fel isi va aranja lucrurile - isi cumparase trei vaze si o mini-etajera demontabila - si musca prima imbucatura dintr-o merdenea, isi auzi mobilul tiriind a panica in geanta. il daduse pe optiunea "alarma" si de accea era asa de disperata soneria lui, care culmea se pusese in functiune tocmai cind proprietara lui se afla in mijlocul drumului. Un tir claxona si mai strident, chiar la doi pasi de Sonia, care era cit pe ce sa se inece cu inghititura de merdenea. Se opri imediat cind ajunse pe trecerea de pietoni si isi scoase din geanta de piele, din multitudinea de hirtiute, pixuri, farduri si vreo trei agende si telefonul mobil care mai suna inca. Nu a spus nimic persoanei de la celalalt capat al mobilului, despre contextul sinucigas in care se aflase. Asta pentru ca probabil nu a mai avut timp. Personajul a carei voce se auzea in telefon era foarte suparat. Sonia il asculta inmarmurita. Mai mult decit nervos, celalalt, respectiv Jimmy, seful ei la redactie, ii reprosa faptul ca un text despre lansarea unei banci fusese pierdut, zice-se din vina ei, iar cei de la paginare si-au dat seama la ora 7 seara si l-au sunat sa-l intrebe. Acum, cind ziarul urma sa intre in tipografie. "Nu ai inteles pina acum ca daca te trimit sa faci anumite reportaje, nu te trimit ca imi place ce scrii, ci ca am nevoie de text de acolo! Fato, oamenii astia ne-au platit bani ca sa alocam un spatiu in ziar! Iar tu pierzi textul!" "Nu am pierdut, l-am salvat in..." "Treaba unui manager nu este sa stie unde si-au salvat reporterasii textisoarele!!" "Dar chiar l-am..." "Nimic! Daca textul nu apare la mine in calculator in 5 minute, m-ai auzit, CINCI!, o sa am grija personal sa fi data afara! Trebuia sa il ascult pe dl Carianopol si sa te dau mai devreme!" si inchise. Sonia chiar ca se putea considera data afara... Desi numai la asta nu trebuia sa se gindeasca, Sonia realiza ca dupa spusele sefului ei isteric, cel care o salvase de razbunarea lui Carianopol fusese chiar Jimmy. Panicata incerca sa se gindeasca la o solutie si desi isi propusese ca luna aceea sa nu mai dea nici un telefon in plus ca sa-i ajunga banii de chirie, o suna pe colega ei de la Sectia Economic, care spera sa mai fie in redactie. Dupa ce se lamuri unde era textul, il suna inapoi pe Jimmy. Discutia a fost incendiara si se pomeni amenintata din nou cu concedierea. "Greselile se repeta, nu vreau sa lucrez cu neprofesionisti..." Enervata, riposta desi simtea ca ar fi fost mai bine sa nu-l infurie: "Bine, atunci o sa plec, nu mai tipa atita!" "Da, uite, ti-ai mai pierdut o sansa..." "Daca mi-am pierdut-o sau nu, asta va fi treaba mea, acum insa trebuie sa inchid ca vorbesti pe banii mei! OK?" si inchise ea de data asta telefonul. Avea ochii in lacrimi iar merdeneaua i se umezise din cauza zapezii marunte. Ce saptamina de cosmar... "si inca nu s-a terminat..." isi spuse urcind in lift.
Dupa ce o buna parte din noapte si-o petrecu scriind pentru a doua zi, sau rasfoind teancurile de Strict Secret de pe sifonier cautind ceva, poate o idee de articol, sau doar privind caseta tehnica si modificarile suferite in timp in cadrul redactiei, Sonia incepu sa se invirta prin camera fara somn. Ajunsese cu deductiile la un singur rezultat. il iubea pe Jimmy. Scurta relatie amoroasa cu el se pierdea pe undeva prin vara anului trecut. in tot acest timp incercase sa-l uite dar mai ales aceste rabufniri de furie ale lui, care psihologic ii spuneau ei ca el ar mai vrea-o inca, dar ca nu se putea, o faceau sa adoarma cu gindul la el. in lipsa de altceva. "Sint o masochista!" isi spuse ea, adormind in sfirsit pe la 3 dimineata.
***
Cladirea in care se mutase tinara era una din cele mai vechi din Bucuresti. Era una in care au trait personalitati ale timpului - scriitori, ministrii de pe vremea inceperii monarhiei. inchiriase aceasta casa din citeva oferte pe care le avusese, pentru ca in urma cu mai multi ani, aflata la Biblioteca Nationala, vazuse citeva fotografii din ziarele vremii. O birfa spunea ca amanta lui Carol, Elena Lupescu avusese un apartament in acel bloc, spatiu secret in care se vedea incognito cu insusi regele. Mai mult aflase despre cest subiect dintr-o intimplare; in urma unui reportaj la un camin de batrini vorbise cu o pensionara care-i spusese mai multe amanunte, dar o rugase sa nu scrie nimic in ziar. Cind s-a dus a doua oara la Azilul de Batrini, Sonia a descoperit patul gol, povestile misterioase din secolul trecut raminind undeva foarte departe.
Mai ales in urma conversatiei cu batrinica din azil, Sonia se hotari sa inchirieze un apartament in blocul caramiziu din Berzei. Din loc in loc, la baza, se puteau vedea o multime de crapaturi. Mai mult, imobilul era pus de oficialitati pe lista neagra a caselor cu cerculet rosu, care nu ar fi rezistat la urmatorul cutremur. Din cind in cind, locatarii mai primeau cite o avertizare de la Comisia de prevenire a seismelor, care amintea chiriasilor ca blocul se putea prabusi la un cutremur mai mare de patru grade Richter, dar nimeni, deocamdata nu se gindea sa se mute in alta parte.
in blocul cu nr. 35 din Berzei, mai stateau o domnisoara studenta foarte pistruiata (Liliana - care era din Caracal si studia la Litere), un fotograf din Galati foarte zgircit caruia ii placea usturoiul si pestele si care cind venea de ai lui evacua jumatate din vecini din cauza mirosului celor doua alimente, un fost puscarias, Dobre, zis Dopo, care dupa ce privise moartea in fata se apucase de hip-hop. Traia cu o doamna foarte vopsita, Mumy (despre care se birfea ca este o fosta patroana de bordel), impresara lui. Pentru citeva sute de mii de lei, un pulover, un parfum, sau uneori, pe ochi frumosi, sau pe varsarea unor birfe despre alte trupe de hip-hop sau dance si rock, Dopo ajungea in paginile ziarelor. Pentru ca era incapatinat si pentru ca ura jurnalistii, nu se ducea nicodata la interviuri. in schimb, Mumy, impresara sa, imbracata intotdeauna in ciorapi plasa cu modele cit mai ciudate, se stia cu toata lumea mondena, prezenta ei la petreceri fiind de la sine inteleasa. intr-un final, Dopo a avut norocul si a stirnit (fara sa vrea) cel mai puternic conflict de opinii din toata lumea muzicala. Fostul puscarias s-a luat la bataie cu Gigi de la Slobozia, un manelist de frunte. Motivul: Gigi il facuse "gaozar". De unde pina unde? Fiind colegi la inchisoare, Gigi stiuse ca Dopo a fost in celula cu Ciocu Chioru, un condamnat pe viata, care "intepa" tot ce prindea, gaina, sobolan sau tinar puscarias. De aici si declaratiile lui denigratoare la adresa hip-hop-erului facute la o emisiune. Dopo a negat totul si a doua zi l-a cautat la Studioul de inregistrare si i-a aplicat un pumn de toata frumusetea "cioroiului pirtar". "Cioroiul" il blestema in tiganeste si isi chema satra - vreo 20 de puradei - sa-l termine "pe micut". Toata scena a fost filmata si fotografiata - gratie lui Mumy care avusese intuitia sa sune cu jumatate de ora inainte de producerea evenimentului, vreo 10 jurnalisti. Care au si venit fiind vorba de o bataie "in direct". Dopo a ajuns pe pagina intii a mai multor ziare, timp de doua saptamini, deveni simbolul luptei "antimanele si muzica turceasca" si a primit chiar sa joace intr-un spot publicitar pentru un deodorant". Ca sa nu mai planeze asupra lui acuzatii de felul celor facute de manelist (adica de gay-ism) Dopo incepu sa se afiseze tot mai des cu Mumy si intr-o zi, dupa ce aceasta isi mai retusa imaginea in urma unor operatii estetice, admise chiar ca este "prietena lui". Cam pe atunci Liana isi dadu seama ca este indragostita de vecinul ei, Dopo.
Dopo statea intr-una din camerele imobilului - camera care de fapt apartinea lui Mumy - aceasta vizitindu-l insa periodic. Ceilalti vecini, Tatulescu - , proprietareasa, o batrinica de 95 de ani surda, fata ei, de curind divortata, fostul sot - Profesorul - un profesor care din cauza betiei fusese dat afara de la Universitate, alatuiau vechea garda.
Atmosfera se mai inveselea in zilele in care se facea friptura si fiecare contribuia cu ceva... Batrinii deobicei se retrageau in camera dupa ce aruncau priviri pofticioase spre carnurile care se frigeau in tigaie. De curind venita, Sonia parea ca se intelege bine cu toata lumea. De fapt, o enervau profesorul si Lili. Profesorul ca bea si ca de multe ori il gasea dimineata tolanit pe hol, de-i venea sa nici nu se mai duca la baie. Iar Lili... Poate pentru ca era mai mica si era un pic prefacuta. Avea stingacii, ris prostesc, era cam lenesa si cam ciudata, avea ochelari cu rame prea mari si-si tirsia picioarele dimineata. Foarte dimineata. Deobicei pe Sonia nu o deranja nici un alt zgomot. Dar daca apuca sa se trezeasca o data cu Lili, nu mai apuca sa adoarma la loc din cauza zgomotelor si scirtiielilor facute de ea. Nu stia sa aiba un prieten. O vazuse de citeva ori cu diversi baieti, care de care mai neterminati, de care insa nu parea foarte indragostita. O data, la un pahar de visinata, Lili ii marturisise ca este indragostita de doi barbati. "Dar ai fost cu cineva pina acum, adica ai avut vreun iubit?" "Nu, doar poate Teo, a fost un fel de iubit." ii povesti Soniei ca in liceu, la Caracal a fost sarutata si mingiiata de un baiat de la seral cu care nu a mai vorbit niciodata, pe nume Teo. "Atit?" "ihi!" "Vrei sa-ti zic cine sint cei doi de care-mi place?" "Da, spune-mi." "Hi, hi, hi! Nu-ti zic!" "Sa nu-ti vina sa o bati?", gindi Sonia.
Dupa doua saptamini, dupa ce Dom Profesor dadu de baut - implinea 60 de ani si rudele de la tara venisera cu mai multe sticle cu vin alb de tara, cam acrisor - Lili, care bause si ea, ii marturisi mai multe Soniei. si anume ca este indragostita "de Dopo si de..." "si de mai cine, intreba exasperata Sonia, haide acum, spune-mi!" "imi promiti ca nu o sa-i spui, dar ca o sa incerci sa ma ajuti sa-l cuceresc??" "Eu?" se mira Sonia. "Da, da! E cineva pe care tu il cunosti!" "Nu stiu." "E seful tau, Jimmy."
Jurnalista incepu sa rida si privind-o pe Lili realiza ca lumea este cumplit de ciudata.
Cel mai rau era cind batrinul Profesor o oprea si o intreba pentru a suta oara - "Dar tu care ai terminat Facultatea, sti ca eu am fost profesor universitar?" sau ii cerea bani cu imprumut sau ziare Strict Secret, sau sapunuri Secret, pentru ca aflase ca le produce aceeasi firma.
intr-o zi cu soare, Lili intra in camera Soniei si ii spuse : "Sonia, m-am decis ce vreau sa devin! Vreau sa ma fac jurnalista, ca tine! Ma ajuti sa lucrez la Strict Secret?"
Va urma
Comentarii